• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

Escala grupării navale SNMG-2 la Constanţa

Scris de ligammm

Statul Major al Forţelor Navale Române
11 martie 2015
Persoană de contact: lt.col. Corneliu Pavel
Telefon: 0744.359.518
Comunicat de presă nr. 14

Gruparea navală NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), care se află în Marea Neagră în luna martie, face o escală în portul Constanţa, în perioada 13-15 martie.

            Pe parcursul escalei în România sunt programate vizite ale oficialilor militari străini la Comandamentul Flotei, întreceri sportive între marinarii români şi străini, la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, vizite ale membrilor echipajelor la Muzeul Marinei Române.

            Sâmbătă, 14 martie, un grup de militari români şi străini, împreună cu voluntarii Gărzii Naţionale de Mediu, vor planta 1000 de puieţi de arbori, în zona Mănăstirii Sfânta Elena de la Mare (Costineşti). Marinarii americani, canadieni, germani, italieni, turci şi români îşi vor uni eforturile, implicându-se în acest proiect de voluntariat, pentru protejarea mediului înconjurător şi pentru a atrage atenţia asupra impactului pe care omul îl are asupra naturii.

             Activităţile grupării navale SNMG-2 vor continua pe mare, începând de luni, 16 martie. Sunt programate exerciţii împreună cu fregata Mărăşeşti, două corvete, două nave purtătoare de rachete, precum şi cu aeronave militare româneşti.

           

            Comandantul grupării SNMG-2 va susţine o conferinţă de presă, vineri, 13 martie, ora 13.30, la bordul crucişătorului USS Vicksburg, iar după încheierea activităţii, jurnaliştii vor avea ocazia să viziteze nava americană. Pentru îndeplinirea formalităţilor de acces, jurnaliştii interesaţi să participe la conferinţa de presă sunt rugaţi să completeze formularul ataşat şi să transmită solicitarea pe adresa contact@navy.ro, până joi, 12 martie, ora 16.00.

 

* * *

            SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice şi este condusă de către contraamiralul Brad Williamson (SUA). Gruparea este alcătuită din patru fregate (Canada, Turcia, Italia şi România), un crucişător (SUA, nava comandant) şi o navă auxiliară (Germania).

            Forţele Navale Române sunt reprezentate în grupare de fregata Regina Maria, cu un elicopter la bord, iar celelalte nave sunt: crucişătorul USS Vicksburg, fregatele HMCS Fredericton, TCG Turgutreis, ITS Aliseo şi nava auxiliară FGS Spessart.

            Participarea Forţelor Navale Române la acţiunile grupării navale SNMG-2 din Marea Neagră a fost planificată din anul 2014 şi are ca obiectiv principal dezvoltarea interoperabilităţii marinarilor militari români cu militarii din Alianţă. Prin misiunile executate, militarii din Forţele Navale Române contribuie activ la punerea în practică a politicii de securitate a României.

 

Compartimentul informare şi relaţii publice

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.