• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

EVENIMENTE INEDITE LA MIERCUREA CIUC

Scris de Eremia

Statul Major al Forţelor Navale, în colaborare cu Prefectura Judeţului Harghita şi cu Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, organizează, în premieră, marţi, 23 februarie, două evenimente culturale, care vor avea loc la Casa de Cultură din Miercurea Ciuc, Piaţa Libertăţii nr. 16. La ora 17.00, marinarii militari îi invită pe elevii din municipiul

harghitean la spectacolul Aventurile lui Chilli Ramirez, prezentat de actorii Teatrului pentru copii Arlechino din Braşov. Autorul piesei şi al muzicii este Ioan Gyuri Pascu, regia spectacolului este semnată de către Attila Vizauer, iar scenografia de Mihai Pastramagiu. Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani. Intrarea este liberă, începând cu ora 16.40. La ora 19.30, pe scena Casei de Cultură, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un spectacol muzical de excepţie pentru publicul din Miercurea Ciuc. Sub bagheta dirijorului col. Dr. Cornel Ignat, instrumentiştii vor prezenta piese muzicale din repertoriul marinăresc şi din repertoriul de muzică de promenadă. Intrarea este liberă, începând cu ora 19.10. Realizarea celor două evenimente culturale inedite este susţinută de către S.C. Perla Harghitei S.A, S.C. Bancpost S.A. şi Liga Ofiţerilor din Marina Militară, iar acţiunea face parte dintr-o serie de activităţi organizate în perioada 23-25 februarie, de Forţele Navale Române şi Brigada 61 Vânători de Munte, în Judeţul Harghita, dedicate cinstirii memoriei eroilor căzuţi la datorie în Primul

Război Mondial.

Sursa: Biroul informare şi relaţii publice al Statul Major al Forţelor Navale 18.02.2016

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.