• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

File din istoria Corpul Maiștrilor Militari de Marină. Ep(5)

Scris de Eremia

File din istoria C.M.M.M.


În anii de zbucium, cunoscuţi de naţia română ceva mai târziu după anul 1909, maeştrii militari marinari şi-au demonstrat capacitatea, profesionalismul, precum şi rezistenţa la efort îndelungat, unul dintre multele exemple menite a confirma cele afirmate fiind vara anului 1913, când, cu ocazia campaniei armatei în cadrul celui de-al doilea război balcanic, au participat, pe parcursul unei luni întregi, dispunând de foarte puţine ore de odihnă, la acţiunea ce a asigurat transbordarea peste Dunăre a 10.000 de ostaşi, cai şi tehnică de luptă aparţinând armatei de uscat.
Referitor la poziţia maeştrilor militari de marină, aflăm, sursa fiind Arhivele Militare Române, că Decretul Lege nr.4875/18.10.1919 publicat în Monitorul Oficial nr.176 din 25.11.1919, încadrează maestrul militar principal în ierarhia gradelor inferioare, imediat subordonat sublocotenentului şi superior plutonierului major, iar din punct de vedere financiar îi crează o situaţie privilegiată, încadrându-l între locotenent şi căpitan.
Declanşarea primei conflagraţii mondiale, anii neutralităţii şi apoi anii prezenţei Marinei Militare Române în teatrul de operaţiuni impus de către cel de-al doilea război mondial, aveau să determine noi eforturi în sfera de competenţă a tânărului corp de cadre militare, componenţii săi, călăuziţi fiind de sentimentul dragostei de patrie, de pildele de eroism ale înaintaşilor – cuvinte care astăzi, când naţia română tot se luptă să iasă din îneguratele sale zile, par că şi-au cam pierdut valoarea, şi asta datorită cameleonismului unor aşa zişi formatori de opinie care, nu numai că încearcă, dar au şi reuşit întru câtva să convingă că sunt anacronice! Pentru înaintaşii noştri onoarea, devotamentul şi dragostea de patrie au fost motivaţiile ce le-au alimentat spiritul de sacrificiu, înscriind fapte demne de armă în cartea bogatelor tradiţii ale marinei. Neuitată este memoria maiştrilor militari Simion Tătaru, Otto Angelescu, Marian Popa, Dumitru Rosch, Stelian Petcu – eroi martiri ai primului război mondial, precum şi a celor 14 maiştri militari şi a doi elevi ai şcolii militare de submaeştri căzuţi la datorie pe timpul acţiunilor de luptă din timpul celui de-al doilea război mondial.
Că le cunoaştem sau nu numele, că istoricii au reţinut mai mult faptele de armă şi numele altei sau altor entităţi profesionale, mai puţin contează. Cu adevărat contează faptul că eroismul marinarilor români, fie ei ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, elevi sau militari în termen, ne obligă moral să le purtăm tuturor cu pioşenie amintirea şi respectul.
(va urma)

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.