• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

O nouă călătorie

Scris de ligammm

             După câţiva ani de experienţă şi lecţii învăţate, organizarea circuitului turistic din anul acesta a părut mai facilă, dar la fel de interesantă ca la precededentele plimbări în Europa.

            Anul acesta am încercat realizarea unui contur turistic al Austriei, cu două scurte escapade în Slovenia, în oraşul Maribor, şi în Germania, în capitala fostului regat bavarez – München. Am reuşit, pe lângă vizitarea capitalei austriece, Viena, care de fiecare dată are ceva nou de arătat, de uimit şi de surprins, să vizităm cele mai importante oraşe din această ţară – Graz, Innsbruck şi Salzburg. Oraşe frumoase, ordonate, pline de vestigii istorice sau construcţii moderne surprinzătoare, care nu fac decât să întărească convingerea că Austria este o ţară în care turistul nu se plânge niciodată că nu are programul încărcat.

            O constantă consacrată în toţi aceşti cinci ani de peregrinări turistice, grupul format din 27 de oameni curioşi şi-a aşezat cartierul general pentru 3 nopţi în staţiunea alpină fără de egal – Mayrhofen, situată pe malurile râului Ziller din pitoreasca regiune istorică Tirol. Hotelul şi oamenii au fost perfecţi, aşa cum este peste tot în Austria, peisajele de vis, iar faptul că am avut ocazia să ajungem în imediata apropiere a unui gheţar, agăţat pe un pisc de peste 3000 m, a reprezentat o experienţă uimitoare pentru toţi participanţii la acest demers turistic.

            Acest periplu nu va fi uitat prea curând; nu în fiecare zi ai şansa să vezi cea mai înaltă cascadă din Europa, Krimml cu cei aproape 400 m ai săi, să ai privelişti montane la picioare atunci când eşti ameţit de serpentinele pasului Gerloss, care trec chiar şi de 1600 m, să vezi castele şi cetăţi aproape intacte, ce parcă te ajută să faci adevărate salturi în timp. Nu poţi să nu te surprindă că în locul câinilor maidanezi vezi lebede, multe lebede, şi raţe în orice ochi de apă.

            În încheiere, nu pot să nu amintesc că am trăit pe viu această tragedie a emigranţilor arabi, trecând cu autocarul la câţiva metri pe lângă gara Keleti din Budapesta unde se aflau câteva mii sau trezindu-ne printre aceşti nefericiţi şi sute de poliţisti germani în gara din München.

            Este clar, Europa va arăta altfel începând cu anul 2015.

Mmp Marian BOZA

Comentarii(1)

  • Cercel Laurentiu

    Cand ati programat urmatoarea calatorie ? A fost interesant.

    Răspunde

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.