• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

O nouă destinație spirituală – Mănăstirea de la Târgușor

Scris de ligammm

Istoricul Mănăstirii

Sf. Dionisie Exiguul (cel Mic)

și Sf. Efrem cel Nou

 

În ţinuturile dobrogene, la anul 470, se năştea Cuviosul Dionisie cel smerit, din părinţi binecredincioşi. Râvnind la dragostea pentru Hristos, îmbrăţişează de tânăr viaţa călugărească, fiind tuns în cinul monahal la una din renumitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului.

Pe la anul 496, Cuviosul Dionisie merge la Roma, traducând canoanele Sinoadelor ecumenice din greacă în latină, precum şi unele opere patristice. Cea mai importantă descriere a sa, este cea a guvernatorului Casiodor, care zice: „Deşi din neam de sciţi, la ținută este roman, cugetător adânc la cele monahale, blând şi smerit cu inima, îndrumător tuturor în rânduielile Sfinţilor Părinţi”. El a întemeiat era creştină dionisiană, în locul erei păgâne, începând calendarul şi numărarea anilor de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.

Cuviosul Dionisie și-a dat sufletul în mâinile Domnului Hristos la anul 545, în mănăstirea Vivarium din Calabria, Italia, fiind canonizat ca Sfânt Cuvios de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008 şi se face pomenirea lui în ziua de 1 septembrie de către toţi binecredincioşii creştini, mai cu seamă de cei din Dobrogea.

În cinstea şi veşnica pomenire a faptelor și lucrărilor celor bune ale acestui Cuvios, în anul 2009, s-a pus baza acestei Sfinte mănăstiri din inițiativa și cu binecuvântarea chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, fiind mănăstire de monahii cu viaţă de obşte. În vara anului 2011, prin Pronia dumnezeiască s-a ales terenul pentru ridicarea Sfântului Locaş din comuna Tîrguşor, Jud. Constanţa. În vara aceluiași an, s-au construit paraclisul, patru chilii, trapeza şi dependinţele, începându-se totodată rânduiala monahală.

După scurt timp, la 3 septembrie a aceluiaşi an s-a sfinţit paraclisul şi s-a oficiat pentru prima dată dumnezeiasca Liturghie, prăznuindu-se primul hram spre lauda adusă Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, Părintele nostru dobrogean.

Această mănăstire are ca odor de mare preț o copie a Icoanei Macii Domnului Grabnic-Ascultătoare, de la Mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte Athos.

Această icoană s-a făcut cunoscută omenirii în anul 1634 prin intermediul unui trapezar, monahul Nil. Acesta făcea curățenie în trapeză – sala de mese – luminându-și calea cu o făclie, iar din neatenție afuma pictura trapezei și totodată și chipul Născătoarei de Dumnezeu. Maica Domnului, văzând nepăsarea lui, i-a vorbit din Icoană, rugându-l de două ori să nu mai afume chipul ei, dar monahul a nesocotit acest glas.

Atunci Maica Domnului i-a luat vederea și l-a slăbănogit de puteri. În agonia aceea a strigat pe frați și pe părintele stareț. Văzîndu-l, cu toții au început să se roage Maicii Preacurate pentru a-l face sănătos. Maica Domnului a vorbit din icoană a treia oară, zicând starețului:<<Îl iert pentru fapta ce a făcut-o, dar de acum înainte Icoana mea să se preaslăvească și să se numească “GRABNIC ASCULTĂTOARE”>>.

În toată lumea sunt cinci copii ale acestei Icoane: una în Grecia, una în Georgia, una în Bulgaria și două în România (una pe Valea Jiului – Mănăstirea Lainici și a doua în Dobrogea – Mănăstirea Sf. Dionisie cel Mic și Sf. Efrem cel Nou).

Icoana a fost adusă cu mare dragoste și cinste în mănăstirea noastră, în joia luminată a anului 2012.

De atunci este ținut praznicul Icoanei în fiecare an pe orice dată ar cădea Sfintele Paști a doua zi – LUNI.

De când s-a așezat această Icoană la mănăstirea noastră, s-au întâmplat foarte multe minuni cu noi și cu credincioșii ce se închină ei cu credință.

Trei credincoase s-au vindecat de cancer. O mămică și-a adus fiica speriată și prin atingerea de Icoană s-a vindecat. Un tânăr s-a tămăduit de epilepsie. Doi tineri au dobândit prunc, după ce s-au rugat la această Icoană. Un tânăr a câștigat procesul pentru a nu-și pierde casa. Doi tineri ce trăiau în concubinaj s-au căsătorit. O creștină s-a rugat pentru a avea serviciu și a găsit foarte repede. O familie a primit pacea în casa lor. Mulți au dobândit cele ce doreau spre folosul și mântuirea lor.

Pe scurt este purtătoare de har și dar de la Stăpâna cerului și a pământului.

 

Un alt odor al mănăstirii noastre este papucelul Sf Efrem cel Nou.

Sfântul Efrem (Constantinos Morfis după numele de botez) s-a născut în oraşul grecesc Trikala pe 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). La 14 ani a plecat la mănăstirea Bunavestire, de pe Muntele Neprihăniţilor părăsind casa părintească, mama văduvă şi cei 7 fraţi, fugind din calea turcilor.

În anul 1424 turcii, invadând mănăstirea, au omorât cu sabia toţi călugării. Sfântul Efrem era atunci în peşteră, sus în munte şi când s-a întors a găsit trupurile neînsufleţite ale monahilor. După un an, pe 14 sep­tembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci), când Sfântul Efrem împlinea 41 de ani de viaţă şi 27 de ani de aspră nevoinţă călugărească, a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniţilor, iar ceilalţi călugări din obştea sa au fost decapitaţi.

Turcii l-au torturat de nenumărate ori şi în multe feluri pe Sfântul Efrem, timp de 8 luni, sperând că-l vor face să se lepede de credinţa ortodoxă şi să se facă musulman. Văzând că prin mulţimea chinurilor la care l-au supus, nu reuşesc să-l convingă, turcii au hotărât să-l omoare şi l-au spânzurat de un copac cu capul în jos (mai exact de un dud, care mai există şi astăzi în acel loc), i-au străpuns trupul cu multe cuie lungi, de fier, apoi i-au înfipt în pântece un tăciune aprins. În urma acestor chinuri cumplite, Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe data de 5 mai 1426, la vârsta de 42 de ani.

Sfântul, s-a făcut cunoscut nouă prin mai multe descoperiri dumnezeieşti. În vara anului 1945 schimonahia Macaria, vizitând localitatea Nea Makri, a urcat să aprindă o candelă la ruinele mănăstirii de pe Muntele Neprihăniţilor. Dorind viaţă pustnicească şi simţind sfinţenia locului, maica şi-a încropit o chiliuţă şi avea să rămână acolo până la sfârşitul vieţii.

Pe când cerceta ruinele bisericuţei Buneivestiri şi chiliile vechii mănăstiri de călugări, se gândea că se află pe un loc sfânt şi ruga pe Dumnezeu s-o în­vrednicească să vadă pe unul dintre părinţii care trăiseră în acele locuri. Într-o zi, o voce lăuntrică îi spuse: „Sapă acolo şi vei găsi ceea ce doreşti”. Punând un lucrător, care ajuta atunci la treburile mănăstirii, să sape, maica Macaria s-a învrednicit să dobândească un dar de mare preţ: la aproximativ 1,7m adânci­me, au găsit, răspândind o mireasmă plăcută, moaştele întregi, ale unui călu­găr care fusese cleric, după îmbrăcămintea cu care era îmbrăcat.

Venind ploaia, maica a lăsat moaştele unde le găsise. După vecernie Sfântul i s-a arătat maicii, spunându-i: „Până când mă vei lăsa acolo jos?” Era un călugăr înalt, brunet, cu barbă mare, în mâna stângă îi strălucea o lumină şi cu mâna dreaptă binecuvânta. Maica i-a cerut iertare şi a doua zi a luat moaştele, le-a curăţat şi le-a pus în altar într-o firidă şi a aprins o candelă. În acea noapte, Sfântul s-a arătat maicii în vis spunându-i: „Îţi mulţumesc mult. Mă numesc Efrem.”

Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, a fost canonizat şi recunoscut oficial ca Sfânt de către Biserica Greciei în 1998, iar de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în 2011, pomenirea sa săvârşindu-se pe data de 5 mai a fiecărui an, iar aflarea Sfintelor sale Moaşte se prăznuieşte pe data de 3 ianuarie a fiecărui an.

Minunile atât la moaştele cât și la odoarele (papucei, epitrahil) Sfântului Mare Mucenic Efrem, arătările lui în vis sau aievea, ajutorul grabnic oferit celor în nevoi, nenumăratele tămăduiri au umplut paginile mai multor cărţi, mărturiile fiind strânse cu grijă la început de maica Macaria, iar după moartea ei, de maicile de la mănăstirea Sfântului. Cel care a citit chiar şi numai o dată, câteva din minunile Sf. Efrem, simte cât de apropiat este de noi, păcătoşii.

Este imposibil de relatat, ajutorul dat de Sfântul Efrem, minunile, vindecările şi întâmplările minunate petrecute cu mii de oameni aflaţi în situaţii grele, cărora Sfântul le-a devenit ajutător, ocrotitor, vindecător şi prieten şi care au trimis scrisori de mulţumire şi de mărturisire pe adresa mănăstirii noastre. Nu sunt puţini cei care, rugându-se Sfântului Efrem, au dobândit tămăduire, între aceştia numărându-se oameni care au fost vindecaţi de cancer, tumoră pe retină, boala Hodkin, dureri de stomac, stări de ameţeală, tuse, melanom la rinichi, cardiopatie, pietre la rinichi, diabet, cancer la sân, la intestinul gros, leucemie, orbire, amnezie, dureri de ochi, boli ale inimii şi ale creierului, polinudeoză, hemoragii, dureri de oase şi articulaţii, paralizie, epilepsie, hidrocefalie, probleme de văz şi de auz, malformaţii congenitale la inimă şi multe altele.

Alţii s-au învrednicit de milostivirea Cuviosului şi au izbândit în procese, au fost eliberaţi din închisoare, au biruit deznădejdea, au reuşit la examene, au căpătat ajutor în vremea operaţiilor, au fost izbăviţi de accidente sau au fost salvaţi miraculos din maşini accidentate, au fost salvaţi de foc, de înec ori din furtuni şi din alte primejdii de moarte. Mulţi alţii, prin rugăciunile Sfântului Efrem, L-au cunoscut pe Dumnezeu, au apucat pe cărările mântuirii şi au dobândit nădejde nemincinoasă şi vreme de pocăinţă. Nu putem să nu amintim despre mireasma sfintelor moaşte şi despre mireasma pe care Sfântul o face simţită uneori celor pe care îi cercetează, despre nenumăratele arătări în vis sau aievea celor care apoi l-au recunoscut, văzând chipul zugrăvit în icoană.

Pe lângă aceste odoare, mai sunt puse spre închinare părticele de la 33 de Sfinți și Sfinte: Sfinții Ierarhi Grigorie Palama, Grigorie Dascălul, Elefterie, Ghelasie și Ghenadie. Sfinții Cuvioși Antipa, Natan, Antonie, Stelian, Onufrie, Antim și Vichentie, Cuvioșii Athoniți și cei de la Mănăstirea Sf. Sava, Sfinții Mucenici Mina, Iustin, Epictet și Astion, Sebastian, Agnia, Cecilia, Trifon și Mercurie etc.

Rânduiala mănăstirii noastre se leagă foarte mult de cea a grecilor în a primi pelerini spre închinare la Paraclisul unde se țin slujbele, în a ospata din puținul nostru pe toți și de a pleca fiecare cu ceva frumos – duhovnicesc în mână și în suflet.

Duminica, slujba Sfintei Liturghii începe la ora 9:30 și se continuă tot timpul cu o agapă frățească. La ora 17:00 se cântă, în fața Icoanei, Paraclisul Maicii Domnului. În prima vineri a fiecărei luni, la ora 18:30 se săvârșește Taina Sf. Maslu cu papucelul Sf. Efrem cel Nou făcătorul de minuni și vindecătorul de boli.

Tot omul se poate odihni și răcori la izvorul Sfântului Dionisie din curtea mănăstiri.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.