• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

Povestea „TIMONEI”

Scris de Eremia

Se cunoaște, și încă foarte bine, că orice lucru făcut de noi, oamenii, indiferent de dimensiunea, locul și rolul său, are în spate o poveste. Că e mai bună sau mai puțin bună, asta este cu totul altceva. Iată principalul argument ce mă determină să apelez la răbdarea dumneavoastră, cerându-vă îngăduința de a-mi permite ca astăzi, la acest moment dublu-anivesar, să deapăn foarte pe scurt o astfel de poveste, al cărei început este datat, în istoria Ligii Maiștrilor Militari de Marină: 4 mai 1996.   

     Ați intuit desigur, că este vorba de povestea care stă în spatele publicații denumită TIMONA, poveste care și-a derulat firul epic timp de 20 de ani.

    Nu doresc nicicum să se credă că prezentându-vă această poveste m-aș afla cumva în căutare de sponsori, urmând ca Domniile lor să ajute cumva la procurarea materialelor necesare ridicării statuii nu știu cui! Nici pe departe așa ceva. Cine consideră că mă cunoaște, poate confirma că eu, în întâmplătoarea, dar și efemera calitate de dirijor al condeierilor care au contribuit în mod evident la nașterea și menținerea în viață a acestei publicații, nu am folosit pentru așa ceva decât o brumă de talent, flancat și bine susținut de către onestitate și tenacitate, cel de al doilea element spiritual– tenacitatea, nepermițându-mi ca în acești 20 de ani de apariție a periodicului astăzi sărbătorit să dau înapoi. Mai mult însă despre calitatea prestației mele în calitate de jurnalist cu statut de amator, cred că este de bun simț să nu emit judecăți de valoare…   

    Apelând întrucâtva la amintirile copilăriei, doamnelor și domnilor, știm că oricare dintre poveștile depănate de mama sau bunica începea cu: A fost odată. Exact așa încep și eu promisa narațiune, spunându-vă că… A fost odată un om care, în postura de președinte al L.M.M.M., și-a dorit foarte mult ca această comuniune camaraderească să aibă propria sa sursă media. Ideea acestui om, pe numele său Miron Domaru – primul președinte al ligii, a apărut undeva prin toamna anului 1995, fiind împărtăşită de către toţi membrii echipei aflată pe puntea de comandă. 

   Uşor de spus, dar foarte greu de realizat. Nu aveam prin preajmă – sau cel puţin nu ştiam acest lucru – nici urmă de condeie specializate, nu aveam nici măcar îndeletnicirea de a găsi cu o oarecare rapiditate literele marcate pe pârghiile unei maşini de scris, aşa cum nu avem nici măcar o astfel de maşină! De fapt, ce aveam?! Aveam curajul şi ambiţia de a realiza acest proiect şi asta a însemnat foarte mult, pentru că înţelegeam perfect faptul că materializarea sa va asigura atât de necesara punte de legătură între cei aflaţi la cârma asociaţiei şi membrii echipajului său, urmând să participe în mod concret și la ieșirea în spaţiul public, arâtând astfel la cât mai mulţi semeni de-ai noştri cine suntem noi, cei care alcătuim asociația profesională cunoscută sub denumirea de Liga Maiștrilor Miliatri de Marină, care ne este scopul, ce am realizat și ce ne dorim să facem în viitor.

    Mergem înainte, fie ce-o fi, au concluzionat cei din conducerea ligii – și uite așa misiunea punerii primelor pietre la temelia construirii colectivului redacţional mi-a revenit mie, cel care aveam în CV, printre cele specifice profesiei de tehnician marinar, și 17 ani de prezență activă în spațiul cultural, aspect ce evidenția prezența mea pe scenă în calitate de actor amator, prezentator de spectacole – multe dintre acestea fiind oferite publicului de vestita formație „Albatrosul” a Marinei Militare, ansamblu condus cu mare măiestrie de către plt.adj Marin Hudițeanu, precum și textier, regizor, dar și interpret uneori, în brigăzile artistice ostășești. Aceste îndeletniciri colaterale profesiei mi-au adus cândva diverse premii la nivel județean și național, dar și ceva zile de arrest, însă nu la domiciliu, dăruite de neuitatul meu șef de stat major al Brigăzii de vedete purtătoare de rachete cpt.R2 Pitea, un om corect de altfel, dar pentru care actul cultural avea valoarea zero. Martori care pot confirma ceea ce vă relatez încă mai sunt, unul dintre ei fiind prezent chiar aici, în sală. Este vorba de camaradul meu M.m.p.(rtr.) Grigore Drinel, cel cu ajutorul căruia îmi învățam adesea textele la careul pupa al navei VPR 196.

    A doua persoană, înălțată peste nopate, la fel ca și mine, la rangul de ziarist, a fost maistrul militar Nicolae Oaşe, un camarad apreciat nu numai pentru evidenta sa plăcere de a citi şi comenta o carte, de a viziona și comenta un spectacol de teatru sau de divertisment, dar şi pentru faptul că nu ceda uşor atunci când era vorba de a pune în practică o idee în care el credea cu adevărat. Și în această idee, chiar credea! Nouă ne-a pus Dumnezeu mâna în cap, iar Neptun peniţele în mână cu tridentul său fermecat, aruncându-ne în valurile de cerneală ultramarină, îndemnându-ne spre mari isprăvi gazetăreşti…

     Postură onorantă, într-adevăr, dar de unde o luăm?!? Ce-i de făcut? Suntem noi în stare să „alimentăm” cu hrană literară paginile acestei publicaţii, că vorba aia, nu va fi un număr, două, trei şi gata? Ce denumire să-i dăm? Cum redactăm materialele? Unde găsim o maşină de scris? Care dintre noi învaţă să-i găsească ăsteia literele ceva mai repede?…Iată la câte întrebări trebuia să răspundem şi asta fără a sta prea mult pe gânduri!…Primul pas făcut, prima rezolvare de fapt, a fost procurarea prin cumpărare a unei maşini de scris cu panglică. De găsit am găsit-o repede, proprietarul ei, constănţeanul Iuliu Braier – la acel moment preşedintele Partidului Liber Schimbist, oferind-o la un preţ mai mult decât acceptabil, crezând probabil că vom da năvală să ne înscriem în partidul său, ceea ce… nu era cazul! Cu toate că trecuseră ceva ani de când  în clapele sale se bătuse și se tot bătuse, maşina arăta bine din punct de vedere tehnic, deşi Nicu Oaşe, gazetar sub acoperire, postură în care mă aflam și eu, se uita cam chiorâş la ea, ceea ce l-a și determinat până la urmă să-mi ofere un elegant refuz în privinţa încercării de a căuta literele şi imprima, prin lovirea de clape, un oarecare material destinat tipăririi…Beleaua căutatului acelor litere şi a bătutului în clape, la început cu mare putere, după care cu ceva mai mult „respect” față de articulațiile sale mi-a revenit, „confratele” Oaşe considerând că e mai bine să nu contribuim amândoi la stricarea instrumentului! El și-a rezervat plăcerea de a interveni doar atunci când acesta ar fi dat semne de oboseală tehnică, în rest gata…la treabă!…

    Am trecut la cunoaşterea în regim „intensiv” a tehnicii dactilografierii, deranjând-o destul de des pe doamna Steliana Bătăligă, una dintre dactilografele de la acea vreme ale Direcţiei Hidrografice Maritime Constanţa, unitate militară în efectivul căreia ne aflam şi eu şi Nicolae Oaşe. Oricum, respectabila doamnă m-a ajutat mult, apreciindu-mi cheful de a învăţa, fără a mă lăsa vreodată să înţeleg că ar lua în calcul exponențiala îndrăzneală dovedită în actul deranjării Domniei sale.

    Nu cădeam însă de acord în privinţa denumirii publicaţiei! La nivelul Consilului Director – considerat și menținut tot timpul sub forma unui comitet editorial, nu redacție, așa cum se obișnuiește la mai toate publicațiile, niciuna dintre denumirile sugerate nu convingea că merită să fie postată pe frontispiciul paginei întâi! Dar totul până într-o zi! În acea zi mă aflam în biroul secţiei radionavigaţie din unitatea militară la care lucram, secţie la care era încadrat maistrul militar Nicolae Oaşe, discutând cu el aşa, cum le stătea bine unor oameni „preocupaţi” de ziaristică, tocmai despre denumirea ce ne dădea atâta bătaie de cap. Intrat în încăpere, dar şi rapid cuplat la discuţia noastră, comandorul Iancu Bordeianu – şeful acelei secții, a aflat despre căutările noastre, după care, cu o uimitoare ușurință, ne-a sugerat un nume: TIMONA! Citindu-ne surpriza de pe chip și crezând probabil că nu am înțeles bine, a continuat să-şi argumenteze sugestia, precizând că acest obiect al îndeletnicirilor marinăreşti ar merita să devină titlul ziarului nostru…Aşa e, TIMONA! Perfect, acesta e, am zis noi, realizând cât de simplu şi de repede a găsit comandorul Bordeianu acest nume, care poate ne-ar fi trecut şi nouă prin minte, însă ceva mai târziu, pentru că la stadiu căutărilor la care ne găseam, încă umblam prin „lada cu sofisticări!”…Gata, publicația ligii și-a găsit naşul, aşa că de aici încolo TIMONA se va numi, iar noi, gazetarii de pe Dezrobirii nr.80, trebuia să avem grijă ca nu cumva să facem de basme acest obiect atât de iubit de marinari, un obiect al muncii destinat a ajuta la urmatul drumului pe care şi-l propun cei a căror meserie au apa ca suport fizic.

      Pentru pregătirea primului număr al recent botezatei publicaţii, dar nu numai a acestuia, ci şi a multora dintre cele care au urmat, a trebuit făcute multe drumuri la redacţia revistei „Marina Română”. Aici, la această redacţie, am întâlnit oameni deschişi la suflet şi cu o neaşteptată dorinţă de a ne ajuta să pătrundem cât de cât, și asta destul de repede, în „magazia” cu taine a jurnalismului. Locotenent comandor  Costin Constandache – jurnalist de profesie, locotenent colonelul Lică Pavel, personal civil Bogdan Dinu, profesor Geo Vlad, instructor cultural al Cercului Militar Constanţa, comandor Ioan Damaschin, locotenent comandor Ananie Gagniuc, locotenent comandor Marian Moşneagu, doamnele Floare Brânză şi Valentina Ciucu, au fost persoanele care ne-au ajutat enorm să pricepem o sumedenie de lucruri legate de structura textelor, aranjatul acestora în pagină şi multe alte aspecte specifice muncii redacţionale. În calitate de coordonator al acestei publicații, dar și în numele echipajul ligii, nu pot decât să le mulţumesc pentru camaraderia dovedită, pentru bunăvoinţa cu care au împărtăşit din bogata lor experienţă jurnalistic-redacţională.

     O mare problemă însă, cel puţin pentru primele cinci numere ale „Timonei”, a fost trecerea textelor din faza scrisului „la mână” la faza dactilografierii, aspect solicitat de tipografie. Salvarea a venit din partea doamnei Marieta Iancu, soţia camaradului nostru, maistrul militar Iancu Marin. Doamna Iancu, și dânsa membră a echipajului ligii, a acceptat să redacteze textele ce urmau să fie inserate în paginile ziarului, culegerea şi tipărirea publicaţiei fiind rezolvată prin contract cu tipografia SC INFCON SA din Constanţa, o instituţie privată unde am colaborat cu profesionişti valoroşi, oameni de la care am obţinut, în toți acești 20 de ani de apariție, un produs al muncii demn de apreciat. Respect şi mulţumire pentru bunăvoinţă şi valoare profesională domnului Paul Prodan – managerul instituţiei, doamnelor Yvonn Costeschi, Eugenia Stanciu, domnișoarei Raluca Buzoianu, domnului Leonard Vizireanu – tehnoredactori, domnul Vizireanu fiind acum managerul tipografiei, precum şi celorlalte doamne şi domni angajaţi ai acestei respectabile instituții.

     Ținând pasul cu tehnica, revirimentul trecerii de la mașina de scris la redactarea computerizată a textelor – în faza de pregătire a ziarului făcându-se atât redactarea materialului cât și machetarea fiecărei pagini – s-a produs în luna octombrie, anul 2004, la scurt timp după ce liga se dotase cu un computer, în completul căruia se afla atât scanerul, cât şi imprimanta. În respect față de înalta funcție de redactor-șef, a trebuit să-mi impun ca uşor-uşor să încerc a mă adaptez la această tehnică, lucru realizat tot la „intensiv”, primul profesor fiindu-mi Sebi Pulpan, fiul maistrului  militar Pulpan Corneliu, pe atunci elev al unui liceu de informatică din oraş. Şi-a pierdut acest tânăr ceva timp cu mine pe la sediul asociației, dar a reuşit, spre marea sa bucurie, dar și a mea, să mă scoată din faza de „analfabet” tehnic, trecându-mă în cea de novice. Au urmat apoi maiştrii militari Isac Hristache, Păun Constantin, Clim Gheorghe, fiecare dintre aceşti colegi de asociaţie dovedind răbdarea necesară pentru a mă face să pricep limbajul calculatorului, modul de folosire, scrisul textelor ş.a.m.d. Momentul martie 2005, când tipografia a impus ca textele ziarului să fie predate pe suport electronic, m-a găsit pregătit pentru a răspunde pozitiv.     

     Apelând la instrumentele de lucru specifice raţiunii şi dovedind ambiţii pragmatice, colectivul editorial, atât cât a putut el, a reuşit să alimenteze paginile gazetei cu subiecte pozitive şi diversificate, susţinute cu detalii fotografice pe măsură, oferind astfel cititorilor frumosul, nu urâtul; binele, nu răul; adevărul nu fabulaţia sau falsul. Este adevărat că pentru a realiza așa ceva am fost obligați adesea să apelăm la „speculativ”, aspect ce trebuie perceput numai ca latură supoziţională cu rol bine definit, care stimulează şi solicită spiritul creator până la obţinerea probelor necesare instaurării certitudinii, a concluziilor de vastă verificabilitate. Preocupările vizând realitatea şi obiectivitatea subiectelor tratate au avut întotdeauna ca bază gradul de interes al cititorilor, grupul ţintă fiind reprezentat de către echipajul ligii, fiecare membru asociat primind ziarul „Timona” în mod gratuit. Tratarea cu atenţie şi responsabilitate a acestor două aspecte a contribuit în mod categoric la configurarea  unei valori certe a gazetei, făcând-o să fie, folosind superlativul relativ, cea căutată şi mult aşteptată.

     Știu că în calitatea mea de redactor-responsabil există riscul de a fi taxat ca subiectiv şi poate chiar lipsit de modestie, dar îmi asum acest risc, îndrăznind să afirm că TIMONA este privită şi citită admirativ, fiind considerată nu numai utilă, ci şi etică, logică şi estetică. Acesta este adevărul, rezultat şi susţinut din munca multor oameni – realizatori şi colaboratori, un adevăr enunţat cu obiectivitate şi sub aspect real, nu doar convenabil.

     TIMONA a devenit o emblematică publicaţie pentru echipajul Ligii Maiştrilor Millitari de Marină, o publicaţie de sorginte marinărească acceptată şi foarte bine primită și privită de surorile ei mai mari, revistele „Marina Română” – editor Grupul mass media al Statului Major al Forţelor Navale, „Marea Noastră” – editor Liga Navală Română, precum şi „România maritimă şi fluvială – magazin”, revistă editată de Filiala Bucureşti a Ligii Navale Române.

     Orientată pe o anume direcţie, prin conținutul fiecăreia dintre cele opt pagini ale publicaţiei s-a încercat, prin tematică şi conţinut, să se ofere cititorului materiale interesante şi atractive, la pregătirea cărora au contribuit atât membrii echipajului ligii, precum: maiştri militari veterani de război Gheorghe Bucur, Ştefan Ştefănescu, Ioan Stănescu, Gheorghe Romete, Miron Domnaru; Petre Zamfir; maiştrii miltari activi profesional sau pensionari Nicolae Oaşe, Mihai Costel, Neculai Manole, Ovidiu Badiu, Nicolae Radu, Ion Drăgan, Drinel Grigore, Constantin Călin, Ion Banu, Ion Negrea, Gabriel Panţiru, Alexandru Baciu, Aurel Lăzăroiu, Ion Bodnăraş, Dan Cojocaru, Emil Olteanu, Gabriel Eremia, cât şi multe alte persoane considerate colaboratori externi, din rândul cărora amintim cu deosebit respect pe: Contraamiral (rtr.) Petre George, Contraamiral (rtr.) Ștefan Nicolae, Comandor (rtr.) Neculai Pădurariu – Bucureşti, inginer navalist Ilarion Barbu – Bucureşti, M.m.p.(rz.) Petre Maravela – Brăila, , muzeograf Mariana Păvăloiu, comandor dr. Marian Moşneagu, comandor (rz.) Ananie Gagniuc, colonel (rz.) Remus Macovei, Constantin Cumpănă –ziarist de investigaţii, contraamiral (rtr.) ing. Marcel Dragu, caporal Dănuţ Albu, Leontin Covrig – Târgu Jiu, dar şi alţii cărora le mulţumim că ne-au fost alături.

     Toate materialele publicate în aceşti 20 ani de apariţie neîntreruptă au fost trecute, în respect pentru cuvântul scris, prin filtrul unei corecturi profesioniste asigurate, pentru numerele 1-28 de către doamna Maria Carp, profesoară de limba română, numerele 28-49 de către Georgiana Drăgan, jurnalist la cotidianul constănţean „Replica”, iar începând cu numărul 50 şi până la 166 de către regretatul profesor şi poet constănţean Geo Vlad, cel care a fost alături de echipajul ligii până pe data de 14 mai 2014, când o boală necruţătoare i-a curmat viaţa. Începând cu numărul 167 şi până în prezent, corectura este asigurată de unul dintre valoroşii membri ai echipajului, maistrul militar principal Ovidiu Badiu.

      De precizat că numărul foarte mare de fotografii prezente în paginile „Timonei” a fost asigurat, în aceşti 20 de ani, de către: M.m.p.(rz.) Mihai Costel, P.c.c. Dinu Bogdan, M.m.p.(rz.) Alexandru Grecu, M.m.p.(rz.) Viorel Ciurumelea, M.m.p. Marian Boza, Junona Olteanu, M.m.p. Dan Cojocaru, M.m.p.Viorel Duţu, P.c.c. Valentina Leahu, Muzeul Marinei Române, dar şi prin unele preluări din revistele „Marina Română” şi „Marea Noastră”. Remarcabilă este prezenţa în paginile „Tiomnei” a M.m.p. Ovidiu Oprea, cel care, începând cu numărul de apariţie 164, asigură frecvent fotografii realizate excelent profesional, dar şi informaţi scrise ce-şi găsesc locul în pagină.

    Ajunsă prin mijloace diverse în mai multe oraşe din ţară, precum: Bucureşti, Brăila, Galaţi, Tulcea, Mangalia, Timişoara, Sibiu, Craiova, Bârlad, dar şi prezentă de ani şi ani pe internet unde poate fi citită online, TIMONA, gazeta reprezentativă pentru echipajul Ligii Maiştrilor Militari de Marină, încântă – sper că nu exagerez cu nimic, prin design, prin imaginile fotografice postate în paginile sale, prin tematica la care se apelează şi modul de abordare a acesteia. Ne face plăcere să afirmăm aşa ceva, mai ales că spusele noastre se află la mare depărtare de subiectivism, obiectivitatea fiind susţinută atât de mesajele primite din partea cititorilor, cât şi de opiniile acestora exprimate oral sau prin semnalări scrise în paginile altor publicaţii.

      Iată, de exemplu, ce insera locotenent-colonelul Dănuţ Căldăraru în paginile prestigioasei publicaţii a Armatei Române, ziarul „Observatorul militar” nr.40/2008: „Liga Maiştrilor Militari de Marină din Constanţa  şi-a condus „Timona” spre numărul 125. Cu o inteligenţă de design editorială peste limite, prin texte atractive ca semnificaţii, sensuri şi sugestii, cucereşte publicul propriu, oferă creatorilor de media credinţa potrivit căreia pana este limba sufletului. „Timona” vorbeşte despre oameni, patrimoniu şi mediu. Este o strategie care desconspiră preocuparea colectivului editorial pentru a sta de vorbă cu oamenii. Cele opt pagini, machetate cu stil, scot proximitatea şi proeminenţa ştirilor, notelor şi articolelor cu ştiinţa câştigată din multele incursiuni în domeniul comunicării”

      Mesajele sosite nu numai din ţară, dar şi din afara ei, cum ar fi cele venite de câteva ori din Italia, transmise nouă de către istoricul militar amiral Enzo Tanga prin regretatul comandor Neculai Pădurariu, cel care îi trimitea amiralului italian frecvent această publicaţie. Aprecierile laudative adresate de consilierii comandanţilor de mari unităţi sau unităţi din Armata Română, atunci când aceştia, aflându-se la Constanţa cu ocazia diverselor activităţi specifice muncii lor ne-au vizitat sediul intrând astfel în posesia „Timonei”, precum şi a altor consilieri  străini aflaţi în vizită de lucru, aşa cum a fost cazul doamnei maistru militar JoAnn Ortloff, consiliera comandantului Flotei a VI-a SUA, ne-au întărit şi mai mult convingerea că proiecţiile şi aspiraţiile ce au vizat perfecţionarea actului gazetăresc nu ne-au stat degeaba în atenţie, aşa cum trebuie să se petreacă lucrurile şi  pe mai departe, pentru că numai astfel viitorul prefigurează plusul acela de calitate atât de necesar în concepţia şi realizarea acestei îndrăgite gazete.

     Ajuns la finalul acestei poveștiri pe deplin ancorată în realitate, afirm, onorant auditoriu, că această publicație există pe piaţa media şi nu oricum, ci păstrând acel echilibru dorit a se instala între informarea propriilor membri şi imaginea acestui echipaj în spaţiul public. Există pe piața media pentru că s-a dorit acest lucru, dorința aparținând nu numai făuritorilor ei principali, ci tuturor membrilor ligii, oameni care au acceptat an de an să-i asigure finanțarea, rupând din puținul lor sume financiare importante.

    Aceasta este, foarte pe scurt, povestea periodicului „Timona”, despre care, chiar dacă o veți încadra în categoria convenabilului, vă asigur că ea este extrasă din real, şi nu am făcut-o neapărat noi, ci şi mulți alţi cititori dezinteresaţi.

         La mulți ani Timona! Mulți ani cititorilor și susținătorilor tăi, precum și celor care își găsesc timpul necesar pentru ați asigura hrana spirituală

M.m.p (rtg) Dumitru Mihailescu

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.