• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

Ziua veteranilor de război din România

Scris de admin

La bordul Fregatei F 221 „Regele Ferdinand”, pe data de 26 aprilie 2013, a avut loc întâlnirea veteranilor Marinei Militare cu membrii echipajului navei și studenții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Din păcate, Liga Maiștrilor Militari de Marină, care pe la începuturile existenței sale avea în evidență 48 asemenea personalități, nu mai are acum decât 3 (Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei plecați la el!), dar  și din aceștia, doar unul singur mai poate onora cu prezența o asemenea întrunire de suflet.Este vorba despre maistrul militar principal (r) Gheorghe Romete – promoția 1943, cel care a făcut parte din echipajul distrugătorului „Mărășești”, navă la bordul căreia și-a făcut datoria pe durata celei de a doua conflagrații mondiale.

Aflat la venerabila vârstă de 90 de ani, domnul Gheorghe Romete, însoțit de prim-vicepreședintele ligii, m.m.pr.(r) Radu Nicolae, a ajuns, vizitând fregata 221, în compartimentul comandă mașini (vezi fotografia de mai sus), aici curiozitatea fiindu-i satisfăcută de explicațiile clare și la obiect, oferite de tânărul său camarad de profesie, m.m.pr. Veroniu Iordache.

 M.m.pr. Viorel CIURUMELEA

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.