• Foto-2

  • - CRED în datoria de a apăra teritoriul şi interesele României în orice situaţie. -

  • - CRED în obligaţia mea de a respecta cu stricteţe legile statului român. -

  • - CRED în dreptul la libertate şi siguranţă a fiecărui cetăţean al patriei noastre. -

  • - CRED în libertatea de gândire şi conştiinţă, în viaţa privată şi de familie a oricărui om. -

  • - CRED că omul trebuie să moară aşa cum s-a născut - liber şi egal în demnitate şi drepturi. -

  • - Să-mi ajute Dumnezeu ca această credinţă să nu dispară niciodată. -

Balul Mărțișorului – 23 de ani de la înfințarea Filiala Mangalia a L.M.M.M.

Scris de Eremia

Se aduce la cunoștința tuturor membrilor Ligii maiștrilor Militari de Marină și nu numai lor … că pe data  de 01.03.2019 orele 19.00 avem plăcerea de a vă invita alături de ființele dragi pentru a sărbători împreună – 23 de ani de la înfințarea Filiala Mangalia a L.M.M.M și sosirea primaverii prin

       BALUL MĂRȚIȘORULUI

Masa și dansul la restaurant Crama Murfatlar  – Neptun  Și pentru că nimic nu mai este gratis în ziua de azi, membrii ligii vor scoate din punguță câte 90 lei, iar invitații care nu sunt membrii, câte 140 lei per persoană.

Organizatorii vă asigură o petrecere de neuitat.

Rezervarea locurilor la mese se face în momentul înscrierii, achitând suma integral pana la data de 20.02.2029.

Detalii și alte informații le gasiți la reprezentanții din unitați și la sediul Ligii aflat la Cercul  Militar Mangalia

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.