Din punctul meu de vedere, respectul este o calitate esențială care definește o persoană în adevăratul sens al cuvântului. Respectul este în interdependeță cu bunul simț, o altă calitate deosebită. În orice fel de relație între oameni, respectul ar trebui să fie bază și să dea naștere următoarelor forme de manifestare necesare. Astfel, în cazul respectului, regula de bază este „ceea ce oferi, aceea primești”. Respectul trebuie câștigat prin respect, respectul trebuie cultivat.
          Respectul ține de educație, respectul se câștigă, respectul este o virtute. 

      Acestea au fost primele lecţii de viaţa primite atunci când am urcat la bordul Fregatei Mărăşeşti, lecţii primite de la cdor (r) DUMITRU PREDA comandantul Distrugătorului 111 şi mmp(r) MARICA GHEORGHE şef de echipaj al D111-alias Bătrâna Doamnă. 

    Veteranii noştri merită tot respectul din lume, datorită acestora suntem noi aici pe aceste meleaguri. Singurul supravieţuitor din echipajul primului Distrugător MĂRĂŞEŞTI mmp(r) ROMETE GHEORGHE, specialitatea artilerie a fost vizitat de o mică parte din marea familie MĂRĂŞEŞTI că să îi îndulcim aşa cum numai noi ştim  urmele bătrâneţii lăsate pe faţa veteranului ROMETE Gheorghe. 
Să ne trăieşti mulţi ani stimate ROMETE GHEORGHE, cel care ne-a arătat cum înaintaşii noştri şi-au respectat jurământul dat şi cu preţul vieţii au apărat hotarele învolburate ale Mării Negre. La mulţi ani, tuturor veteranilor români, la mulţi ani OMULUI ROMETE GHEORGHE!
Material realizat de M.m.p Cristian CISMAȘU

One Response

Leave a Reply