CUPRINS

 

INTRODUCERE. 3

 

1.     ADAPTĂRI CONCEPTUALE ŞI FUNCŢIONALE. 4

1.1.       Modificări legislative. 4

1.2.       Dinamica schimbului de date şi de informaţii cu NATO.. 4

1.3.       Reforma sistemului logistic şi a celui de infrastructură. 5

1.4.       Strategia de transformare a Armatei României 5

 

2.     DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR DE APĂRARE. 7

2.1.       Înzestrarea cu tehnică şi echipamente militare. 7

2.2.       Operaţionalizarea forţelor destinate NATO.. 8

2.3.       Participarea la proiectul american de dezvoltare etapizată a sistemului de apărare                                     antirachetă în Europa, parte integrantă a sistemului NATO Missile Defence…………… 8

2.4.       Participarea la iniţiativele de dezvoltare a capabilităţilor 8

 

3.     ANGAJARE ACTIVĂ – CONTRIBUŢIE CREDIBILĂ.. 10

3.1.       Operaţii şi misiuni 10

3.2.       Exerciţii 11

 

4.     IMPLICAREA ÎN PROCESUL DECIZIONAL AL NATO.. 13

4.1.       Găzduirea unor evenimente de mare vizibilitate. 13

4.2.       Reprezentarea militară permanentă la NATO.. 13

 

 INTRODUCERE

 

 În urmă cu 10 ani, la 29 martie 2004, România devenea stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese ale politicii româneşti din 1989 până în prezent.

Integrarea în structura nord-atlantică a fost un proces îndelungat, a cărui constantă a fost larga susţinere a poporului român, pentru care calitatea de membru al Alianţei echivalează cu garanţia securităţii şi stabilităţii pe plan extern. Un rol activ al României în cadrul NATO reprezintă o condiţie esenţială pentru promovarea intereselor naţionale la nivel inter-aliat şi integrarea preocupărilor de securitate ale României în procesul decizional al Alianţei Nord-Atlantice.

România şi-a depus oficial candidatura la NATO în 1993 şi, un an mai târziu, a fost primul stat care a răspuns invitaţiei de a participa la Parteneriatul pentru Pace (PfP), devenind astfel primul stat din Europa Centrală şi de Est care a aderat la PfP.

În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de Acţiune în vederea admiterii de noi membri (MAP – Membership Action Plan). Pe baza acestuia, România şi-a pregătit propriul Plan Naţional de pregătire pentru Aderare (PNA), care stabilea obiective, măsuri şi termene de realizare în vederea aderării la Alianţă.

La Summit-ul NATO de la Praga, din 21 noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate  de statele candidate, şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre NATO au decis invitarea României, alături de alte şase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia, să înceapă convorbirile pentru aderare la Alianţa Nord-Atlantică.

Protocoalele de aderare la NATO pentru România şi pentru celelalte şase state invitate să adere au fost semnate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles, la 26 martie 2003.

La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO. Începând cu anul 2005, „Ziua NATO” se sărbătoreşte în România în prima duminică a lunii aprilie.

  1. 1.   ADAPTĂRI CONCEPTUALE ŞI FUNCŢIONALE
 

1.1.     Modificări legislative

Începând din 1990, integrarea euroatlantică a reprezentat un obiectiv constant al politicii externe româneşti, obiectiv susţinut timp de peste un deceniu de un amplu proces de reforme politice, economice, sociale şi militare. În toată această perioadă, eforturile de aderare a României la NATO s-au desfăşurat în mod unitar, sub coordonarea Comitetului Naţional pentru Integrarea României în NATO şi pe baza unui Program Naţional pentru aderarea laAlianţă, ce a avut ca obiectiv central reformarea sistemului militar şi compatibilizarea acestuia cu standardele NATO.

În ceea ce priveşte compatibilitatea dispoziţiilor Constituţiei României din anul 1991 cu prevederile art. 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (care se referă la acordul părţilor de a considera un atac armat împotriva unuia dintre acestea drept un atac împotriva tuturor statelor membre şi care le îndreptăţeşte, ca urmare, să-şi exercite orice măsuri sunt considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate), s-a urmărit amendarea Constituţiei în sensul consacrării constituţionale a aderării României la NATO şi asigurarea unui temei constituţional pentru modificările viitoare ale legislaţiei privind apărarea naţională:

 

1.2.     Dinamica schimbului de date şi de informaţii cu NATO

Armata României a avut o contribuţie însemnată în ceea ce priveşte schimbul de date şi informaţii în cadrul Alianţei, prin participarea cu personal şi capabilităţi de informaţii militare în operaţiile NATO, contribuţii la elaborarea documentelor NATO agreate şi în sprijinul deciziilor Consiliului Nord-Atlantic şi Comitetului Militar al NATO, contribuţii pentru Centrul NATO pentru fuziunea informaţiilor şi pentru unele comandamente subordonate ale NATO, precum şi pentru sprijinirea înfiinţării Centrului de Excelenţă NATO pentru HUMINT de la Oradea.  

De remarcat că Armata României s-a situat între primii cinci contributori ai Diviziei informaţii a Statului Major Militar Internaţional al NATO în perioada 2008-2012 şi s-a situat pe primul loc la contribuţii în sprijinul Diviziei informaţii în anul 2013.

 

1.3.     Reforma sistemului logistic şi a celui de infrastructură

În cei 10 ani parcurşi de la admiterea României ca membră NATO, logistica armatei a cunoscut o transformare continuă, concretizată mai ales în sprijinul forţelor dislocate în teatrele de operaţii, în domeniul mişcare şi transport, în cel al sprijinului naţiunii gazdă şi în cadrul programului NATO de investiţii în infrastructura de securitate.

1.4.     Strategia de transformare a Armatei României

În cei zece ani parcurşi din momentul aderării ţării noastre la NATO, Armata a contribuit, în mod esenţial, la stabilirea şi definirea unui profil strategic al ţării noastre în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, profil care este caracterizat de elemente precum participarea semnificativă la operaţiile şi misiunile Alianţei, rolul de promotor al continuării procesului de extindere a NATO şi de dezvoltare a relaţiilor de parteneriat ale organizaţiei, în special cu ţările din vecinătate, dar şi cu cele care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii.

Pentru continuarea procesului de reformă desfăşurat în perioada 1990-2007, în anul 2007 a fost elaborată Strategia de Transformare a Armatei României (STAR), activitate ce cuprinde trei etape distincte, fiecare dintre acestea cu obiective specifice, realizabile în condiţiile unei susţineri financiare constante şi predictibile.

În prezent, implementarea STAR se află în cea de-a doua etapă, Etapa integrării operaţionale în NATO şi Uniunea Europeană, prevăzută a se derula în perioada 2008-2015, şi care vizează:

 

În ultima etapă a procesului de transformare – Integrarea deplină în NATO şi UE (2016-2025) urmează să fie îndeplinite obiectivele pe termen lung, care vizează:

 

 2.DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR DE APĂRARE

2.1.     Înzestrarea cu tehnică şi echipamente militare

          Respectarea angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru NATO impune, pentru Ministerul Apărării Naţionale, realizarea capabilităţilor militare stabilite prin Obiectivele Forţei, precum şi pregătirea şi punerea la dispoziţia Alianţei a capabilităţilor pentru Forţa de Răspuns a NATO (NRF).

          În intervalul ce a urmat aderării la Alianţă s-a acţionat pentru îndeplinirea obiectivelor fundamentale ale procesului de înzestrare şi anume:

În baza principiului „pachetului unic de forţe şi capabilităţi”, România, ca şi alţi aliaţi, a dezvoltat şi menţine un singur set de forţe şi capabilităţi, atât pentru participarea la întregul spectru de misiuni al Alianţei, inclusiv apărarea colectivă, cât şi pentru contribuţii la operaţii conduse de UE. În perioada parcursă de la aderare s-au derulat, ori sunt în curs de derulare, o serie de programe de înzestrare dintre care cele mai relevante sunt:

          Programul strategic „Avion multirol al Forţelor Aeriene”aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prevede realizarea, în prima fază, a unei capabilităţi aeriene iniţiale şi ulterior, gradual, a capabilităţii finale cu avioane de generaţia a 5-a, F-35 JSF, parcurgând o perioadă de tranziţie asigurată cu avioane F-16 din excedentul altor state.

 

În condiţiile declanşării crizei financiare, s-a avut în vedere combinarea eforturilor naţionale cu cele ale altor naţiuni pentru dezvoltarea de capabilităţi comune, care să asigure îmbunătăţirea capacităţii de apărare şi de management al crizelor. Participarea la realizarea de capabilităţi multinaţionale în cadrul NATO s-a concretizat în contribuţii pentru achiziţia de produse specifice pentru unele programe cum sunt cele din domeniile Sistemului de Comandă şi Control Aliat (ACCS), ale sistemului NATO de apărare antirachetă (ALTBMD), cercetare, supraveghere şi recunoaştere (JISR), capabilităţii de transport strategic (SAC), supravegherea terestră din aer (AGS) şi din domeniul cercetării şi avertizării timpurii (NAEW).

 2.2.     Operaţionalizarea forţelor destinate NATO

Procesul de operaţionalizare a forţelor a început în anul 2005, odată cu iniţierea procesului de integrare în NATO a Armatei României, derulat în baza Planului de accedere şi integrare al Comandamentului Forţei Întrunite Napoli pentru Bulgaria, România şi Slovenia/2004. Până în prezent au fost certificate şi afirmate 80 de structuri din Forţele Terestre, Forţele Aeriene, Forţele Navale şi Comandamentul Logistic Întrunit. Aceste structuri fac parte din pachetul de forţe şi capabilităţi asumate prin Obiectivele Forţei 2008 şi sunt incluse în structura de forţe a Armatei României.

 2.3.     Participarea la proiectul american de dezvoltare

etapizată a sistemului de apărare antirachetă în Europa, parte integrantă a sistemului NATO Missile Defence

 În conformitate cu deciziile adoptate la Summit-urile NATO de la Bucureşti, din 2008, al celui de la Strasbourg-Kehl, din 2009, şi cel de la Lisabona, din 2010, România participă la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, ceea ce reprezintă o contribuţie substanţială la dezvoltarea capabilităţii aliate de apărare antirachetă şi asigură creşterea vizibilităţii şi întărirea rolului ţării noastre în cadrul Alianţei. Participarea României la proiectul menţionat vizează etapa a II-a a programului şi presupune instalarea şi găzduirea de interceptori tereştri care urmează să devină operaţionali începând cu anul 2015. Statul Major General coordonează activităţile privind implementarea Sistemului de Apărare Antirachetă al SUA în ţara noastră – operaţionalizarea Bazei Militare 99 Deveselu şi securitatea transportului elementelor sistemului antirachetă în bază.

2.4.     Participarea la iniţiativele de dezvoltare a capabilităţilor

Dezvoltarea capabilităţilor în Armata României este parte integrantă a procesului de planificare a apărării şi are drept scop constituirea unui pachet de forţe care să asigure îndeplinirea misiunilor naţionale şi a angajamentelor internaţionale asumate, astfel:

 

            În esenţă, în cei 10 ani, anterior apariţiei conceptului Smart Defence (înainte de 2010), Armata României şi-a asumat participarea la şase programe/proiecte:

 

În cadrul conceptului „Smart Defence”, România vizează 46 din cele 148 de proiecte, împărţite în cadrul celor trei domenii (Tier) astfel:

 3.1 Operaţii şi misiuni

Misiunile Armatei României în cadrul Alianţei au reprezentat o continuare firească a celor la care ţara naostră a luat parte ca membă PfP, iar beneficiile au constat în integrarea şi realizarea unei interoperabilităţi crescute, pe măsura acumulării experienţei şi derulării programelor de modernizare.

            Participarea Armatei României la misiuni şi operaţii în afara graniţelor se poate împărţi în patru etape:

Până în prezent, România a participat la misiuni de menţinere a păcii cu aproape 40.000 de militari (observatori, ofiţeri de stat major, ofiţeri de legătură, poliţie militară, unităţi şi subunităţi luptătoare, spitale de campanie) situându-se pe primele locuri între state membre contributoare la operaţii, astfel:

 Afganistan

–          Afganistan a reprezentat permanent principala zonă de interes şi, de asemenea, cel mai mare efort într-un teatru de operaţii, la momentul de vârf al participării având dislocaţi aproape 2000 de militari. În prezent, sunt dislocaţi aproximativ 1200 de militari în Afganistan. Aproximativ 24.000 de militari au participat, din anul 2002, la misiuni în Afganistan.

–          Misiunea ISAF, în sprijinul Guvernului Republicii Islamice Afganistan, este de a executa operaţii Contra-Insurgenţă, cu accent pe protecţia populaţiei civile, sprijinirea dezvoltării Forţelor Naţionale de Securitate Afgane şi a autorităţilor locale, pentru a asigura protecţia populaţiei afgane, un mediu de securitate stabil şi o dezvoltare durabilă. Astfel, pe măsură ce importanţa ISAF a crescut, majoritatea forţelor au fost concentrate, începând cu luna august 2006, în zona foarte instabilă a sudului Afganistanului, în provincia Zabul.

–          O contribuţie importantă a fost reprezentată de asigurarea de către Forţele Aeriene Române a comenzii Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA), în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012, în două rotaţii de câte şase luni, cu câte 75 militari perotaţie.

–          În anul 2011 a fost atins vârful participării, Armata României având dislocate două batalioane de manevră în provincia Zabul şi alte elemente de dispozitiv, totalizând aproximativ 1.800 militari şi conducerea Aeroportului Internaţional din Kabul pe o durată de un an (aproximativ 150 militari).

–          Un număr de 30 de batalioane şi aproximativ 25.000 de militari au participat la misiuni în Afganistan, în rotaţii de câte şase luni, în cadrul unor structuri de forţe de nivel batalion, pluton şi personal de stat major.

–          În acest an, pentru viitoarea misiune NATO în Afganistan, Resolute Support, România va continua să contribuie cu instructori şi alte forţe, potrivit cerinţelor Alianţei şi deciziilor politice naţionale.

  –    România a avut o prezenţă de peste şase ani, de la 19 martie 2003 până la 23 iulie 2009, dată la care misiunea a fost încheiată cu succes. Concomitent cu contribuţia consistentă de forţe la misiunea Coaliţiei IRAQI FREEDOM, Armata a participat şi cu instructori la cea de-a doua misiune din acest teatru de operaţii, cea de instruire a NATO în IRAK (NTM-I), între ianuarie  2005 şi noiembrie 2011. În perioada 2003-2009, aproape 10.000 de militari au executat misiuni în acest teatru de operaţii.

 

–          Armata României a participat la misiuni atât în Bosnia şi Herţegovina, din martie 1996, cât şi în provincia Kosovo, din martie 2000, având în vedere că stabilitatea în Balcanii de Vest este de o importanţă majoră pentru ţara noastră.

–          În prezent, România participă la misiunea KFOR cu 68 de militari, incluzând personal de stat major şi elemente de informaţii, cât şi cu o companie de manevră (128 de militari) în cadrul Rezervei Strategice a SACEUR, care poate fi dislocată la ordin exclusiv în zona de operaţii Kosovo.

 

 

 

3.2.     Exerciţii

            Cadrul operaţional pentru evaluarea în vederea afirmării a structurilor care au finalizat operaţionalizarea a fost asigurat prin organizarea unor exerciţii naţionale întrunite de nivel operativ, precum DEMEX 05, ROMEX 06, ROUEX 07, ROUEX 08 şi ROUEX 09.

                       

În afara exerciţiilor de evaluare a forţelor operaţionalizate puse la dispoziţia NATO, au fost planificate şi desfăşurate sistematic exerciţii şi aplicaţii:

Pentru România, un obiectiv important l-a constituit şi creşterea gradului de interoperabilitate cu ţările membre NATO, fiind astfel organizate numeroase exerciţii bilaterale şi multinaţionale cu state membre NATO:

 

   

  1. 4.   IMPLICAREA ÎN PROCESUL DECIZIONAL NATO

 

 4.1.     Găzduirea de evenimente de mare vizibilitate

 

În această perioadă de 10 ani ca membru al NATO, România a asigurat o serie de evenimente de mare vizibilitate în cadrul NATO, dintre care amintim:

4.2.     Reprezentarea militară permanentă la NATO

O componentă esenţială a participării la procesul decizional al Alianţei Nord-Atlantice este asigurată prin reprezentarea militară permanentă la NATO:

 

Leave a Reply